Campania electorală se încheie sâmbătă dimineața

aep

Sâmbătă, 26 septembrie 2020, la ora 7:00, se încheie campania electorală aferentă alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale ce vor avea loc în data de 27 septembrie 2020, anunță MEDIAFAX.

„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 7:00, se încheie campania electorală aferentă alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale ce vor avea loc în data de 27 septembrie 2020. Reamintim că regulile privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și controlul finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale sunt statuate de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare şi Hotărârea AEP nr. 4/2020 privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020”, anunță AEP.

Autoritetea Electorală Permanentă a elaborat și publicat Ghidul finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020, aprobat prin Hotărârea AEP nr. 4/2020.

„Reflectarea campaniei electorale în audiovizual s-a desfășurat în conformitate cu Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 475/18 august 2020 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2020”, mai transmite AEP.

Lasă un răspuns