Doi profesori și doi elevi depistați pozitivi la testul Covid-19

cccoooovvviddd

Două cadre didactice de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava şi două eleve din Fălticeni şi din localitatea Burla au fost confirmate cu noul coronavirus, a declarat presei, luni, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, cele două cadre didactice sunt internate în spital, nu au avut contacţi direcţi în şcoală, ci doar în familie, copiii şi soţul, respectiv soţia.

În ceea ce priveşte elevii, este vorba despre o fată de la Colegiul Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni, confirmată pozitiv în cadrul unui focar familial, în care ambii părinţi au fost confirmaţi cu COVID-19, iar clasa în care învaţă funcţionează în scenariu hibrid.

Eleva a fost confirmată cu COVID-19 pe 24 septembrie, în perioada când urma cursurile la şcoală.

Cazul de la Burla este o elevă de la Şcoala Gimnazială care a fost testată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale pentru apendicită, ocazie cu care a fost depistată cu noul coronavirus, fiind internată în spital, dar asimptomatică.

Potrivit DSP Suceava, la şcoala din Burla sunt respectate normele sanitare şi nu se impune carantinarea celorlalţi copii, în condiţiile în care nu există contacţi direcţi în unitatea de învăţământ.

În judeţul Suceava, până în prezent, un număr de 62 de cadre didactice, nouă angajaţi din cadrul personalului auxiliar, precum şi şase elevi au fost confirmaţi cu COVID-19

Lasă un răspuns