PSD deține majoritatea și în CL Caracal

psd caracal

După numărarea voturilor, Partidul Social Democrat a devenit câştigătorul incontestabil al alegerilor locale în Caracal.

Social -democrații caracaleni au obținut 53%, adică 5211 voturi, obținând astfel un număr de 10 consilieri locali , ceea ce înseamnă că dețin majoritatea absolută în Consiliul Local.

”Această victorie ne onorează şi ne responsabilizează. Este victoria caracalenilor care au ales modelul de administraţie propus de actuala conducere a organizației: un lider și o echipă formată din oameni cu respect pentru concetățeni, cu experiență și reușite socio-profesionale, cu bună credință și dragoste pentru oraș. Echipa PSD este formată din caracaleni care s-au remarcat în domeniile lor profesionale, medici, profesori, ingineri, economiști, juriști, antreprenori, militari de carieră – cunoscători ai problemelor orașului și dornici să contribuie la dezvoltarea municipiului nostru. Consilierii PSD și-au asumat programul primarului nou ales, Ion Doldurea, convinși că ]mpreună cu acesta vor face din Caracal un pol de referință pentru zona Olteniei. În viața personală și profesională, Ion Doldurea este un model despre cum poți, cu echilibru și voință, să construiești destine, să manageriezi, să fii un bun gospodar și, ceea ce e poate mai important, să fii pentru oameni!Administrația în opinia primarului Ion Doldurea și a echipei sale, ca și politica, sunt pentru oameni și cu oameni.A demonstrat în această perioadă, în care și-a asumat conducerea PSD Caracal și candidatura la Primăria Caracal, că este omul care poate aduna în jurul său oameni care vor și pot să facă ceva pentru cetățenii orașului.Prin votul cetățenilor ne-am detașat clar de contracandidați, ceea ce legitimează o dată în plus prezența noastră la conducerea Administrației Caracalului.Proiectele discutate cu dumneavoastră sunt prioritare pentru noi” au transmis reprezentan’ii PSD Caracal.

Lasă un răspuns