Clădire nouă pentru administrația locală din Strejești

strejesti

Angajații Primăriei Strejești se vor muta într-un sediu nou. Noua clădire a fost recepționată , iar obiectivul de investiții a fost finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, valoarea totală a proiectului fiind de 2.271.892,65 lei.

Noul sediu a fost amenajat pe o suprafață de 246 de metri pătrați. „A fost realizată astfel încât toate birourile primăriei să funcționeze în același loc și nu în două clădiri separate cum funcționau anterior. De asemenea, noua clădire are prevăzută și o sală de ședințe pentru ședințele de consiliul local”, au transmis reprezentanții Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Clădirea mai trebuie acum doar dotat cu tot ceea ce este necesar pentru a putea funcționa în condiții optime, iar mai apoi poate fi dat în folosință.

Vechiul sediu administrativ al Primăriei are o vechime de peste un secol, iar în urma realizării acestei noi investiții birourile vor fi în aceeași clădire și nu în două imobile separate cum s-a întâmplat până acum.

Lasă un răspuns