Un șofer beat criță a intrat cu mașina în pod

accident

Un slătinean de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident de circulație produs pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni.

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod. După impact, autoturismul s-a răsturnat în șanț.  Bărbatul nu a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 0,80 miligrame/Litru alcool pur în aerul expirat.  Totodată,  aceasta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.

La fața locului au sosit atât un echipaj de ISU, cât și unul de la SAJ.

”La sosirea echipajelor, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit în afara autoturismului, conștient, cu dureri și excoriații la cap și membrul superior drept.

Acesta a fost asistat medical la locul evenimentului și a refuzat transportul la spital”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Pentru a evita astfel de accidente, oamenii legii au fac unele recomandări pentru evitarea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool:

”Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului este interzisă de lege și constituie un factor de risc atât pentru şofer, cât și pentru ceilalţi participanţi la trafic, crescând riscul de implicare într-un accident rutier. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte. Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare”, a spsu Cristian Grigorescu , purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Lasă un răspuns