Jandarmii olteni, amenzi pe bandă rulantă

jandarmi-misiuni-3-800x445

În ultima săptămână, jandarmii olteni au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale (22 avertismente şi 18 amenzi), în cuantum de 8.000 lei, după cum urmează: 10 sancţiuni aplicate la Legea 61/1991 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; 24 sancţiuni aplicate la Legea 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; 4 sancţiuni aplicate la O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura; o sancţiune aplicată la Legea 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun și o sancţiune aplicată la Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
”În perioada următoare, jandarmii au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.” se arată într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns