Petrecere fără distanțare fizică într-un restaurant din Slatina

restauratnt

În timp ce numărul infectărilor cu noul coronavirus a explodat, mulți se întrec prin a încălca regulile impuse pentru a limita răspândirea virusului. Așa se face că , seara trecută polițiștii au fost sesizați că într-un restaurant din Slatina are loc o petrecere, iar numărul persoanelor este cu mult peste numărul limitat.

Totodată era deranjată și liniștea publică.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, în cooperare cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la fața locului, pentru a efectua verificări.

”Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanțare fizică și cele de protecție individuală, reprezentanții autorităților au dispus suspendarea evenimentului”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.

Activitățile sunt în plină desfășurare, urmând a fi aplicate sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legale.

Lasă un răspuns