COD PORTOCALIU de ploi în trei județe. COD GALBEN în 12 județe

Meteo-vreme-ploioasa

Judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa se află pe parcursului zilei de vineri sub Cod portocaliu de ploi abundente, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, până la ora 21:00, în judeţele atenţionate va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 – 70 litri/mp, informează Agerpres. 

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza atenţionarea Cod portocaliu prin avertizări de vreme severă imediată.

În vigoare este și o atenționare cod galben, valabilă în județele Argeș, Brașov, Covasna, Prahova, București, Buzău, Dâmbovița, Tulcea, Bacău, Giurgiu, Vrancea și Brăila.

Aici vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.

Codul galben este valabil până sâmbătă dimineața, la ora 03.00.

Lasă un răspuns