Stimulentul de risc pentru cadrele didactice a trecut de comisia Camerei Deputaților

elevi scoala cursuri reluate

Deputaţii din Comisia pentru muncă şi protecţie socială au dat raport favorabil unui proiect de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 21 septembrie şi se află pe ordinea de zi de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, decizională în acest caz.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.

Proiectul amendat prevede astfel: “(1) Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. (2) Stimulentul de risc prevăzut la alin.(1) se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute la alin.(1) îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor”.

Potrivit unui alt amendament, lista persoanelor din categoriile prevăzute anterior, care beneficiază de stimulentul de risc acordat potrivit prezentei legi, se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ. Conducătorul unităţii de învăţământ este responsabil pentru întocmirea listei beneficiarilor stimulentului de risc şi are obligaţia comunicării acesteia către inspectoratul şcolar.

Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul “Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevede un alt amendament.

Personalul din învăţământul preuniversitar şi universitar particular acreditat/autorizat poate beneficia de stimulentul de risc în condiţiile prezentei legi. Stimulentul de risc se poate suporta şi din finanţarea asigurată de stat, potrivit legii, în baza costului standard per elev/preşcolar/antepreşcolar, potrivit unui alt amendament.

A fost eliminată prevederea conform căreia, “în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite normele de aplicare a prezentei legi”, pe motiv că “nu sunt necesare norme metodologice având în vedere detalierea din amendamentele propuse”.

Lasă un răspuns