Siminica Mirea:” Educația copiilor nu trebuie neglijată”

mirea

DSP-urile au dat dovadă de orice, mai puțin de profesionalism, în această perioadă de pandemie. Faptul că în capitală , DSP a decis instituirea codului roșu pentru toate școlile și grădinițele, fără a fi îndepliniți acei indici tot de Ministerul Sănătății stabiliți.

De fapt astfel de decizii după ureche se iau în toată țară. În Bucureşti, valoarea ratei incidenței de infectări este de 2,69, şi nu peste 3, cum a fost susţinut iniţial, iar școlile și grădinițele din capitală nu intră în scenariul roşu.

Senatorul de Olt, Siminica Mirea și-a arătat îngrijorarea cu privire la luarea unor astfel de decizii ce nu fac altceva decât să destabilizeze educația copiilor.

Se trece foste ușor în sistemul online de învățământ în condițiile în care acesta nu a fost îmbunătățit cu nimic în această perioadă.

” Ceea ce vreau să subliniez în continuare este faptul că, în prezent, România se confruntă cu o transmitere comunitară extinsă şi de asemenea, declaraţiile oficiale din partea diferitelor spitale din ţară prezintă o situaţie nefavorabilă, privind ocuparea totală a paturilor din terapie intensivă. Aşa cum ştiţi, departe de disputele politice, doresc să fiu alături de dumneavoastră şi cred cu tărie că, în astfel de momente, siguranţa şi sănătatea dumneavoastră, cât şi a copiilor dumneavoastră reprezintă prioritatea numărul unu. Aşadar, este necesar mai mult ca oricând să ne mobilizăm, în scopul de a găsi noi soluţii şi măsuri, pentru a preveni pericolul şi expunerea românilor la infectarea cu virusul COVID-19. De asemenea, mobilizarea trebuie să cuprindă şi sistemul învăţământului online deoarece, educaţia juniorilor nu trebuie sub nici o formă neglijată, mai ales în cazul în care rata de infectare va trece de 3. Ştiu că există greutăţi, însă ştiu şi faptul că acestea vor fi depăsite! Am convingerea că românii înțeleg situația prin care trecem, vor avea grijă și se vor păzi de infectare, iar copiii, sunt sigură că vor trece cu bine având rezultate excelente, în ciuda impedimentelor şi presiunilor.”, a declarat Siminica Mirea, senator PSD Olt.

Lasă un răspuns