În ultimele 24 de ore ”au curs” amenzile pentru cei care ignoră măsurile COVID

masuri

Poliţia a întocmit în ultima zi zeci de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi a aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind carantina ori izolarea şi a măsurilor de protecție individuală.

În ultimele 24 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

”La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat peste 190 de forţe de ordine, fiind verificate 165 de societăți comerciale, precum şi 161 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 320 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 75 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv nepurtarea măștii de protecție, 5 de natură economică în context Covid si una pentru organizarea de activități în spațiu privat, valoarea totală fiind de 34.600 de lei”,a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Lasă un răspuns