Nelu Tătaru încă speră la un vaccin anti-COVID în decembrie-ianuarie, după ce șefa Comisiei Europene a indicat luna aprilie

vaccin

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Constanța, că are „speranța” unui vaccin anti-coronavirus până în luna ianuarie a anului viitor.

„Comisia Europeana are discutii cu 3 firme producatoare. Toata achizitia se face prin Comisia Europeana, la care suntem parteneri. Avem speranta pentru sfarsitul anului, inceputul anului viitor, ianuarie. In primul rand (vor primi vaccinul) cei din prima linie, personalul medical, pe urma linia doi – persoane cu risc”, a declarat Nelu Tătaru.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că livrarea potenţialelor vaccinuri COVID-19 către ţările Uniunii Europene ar putea începe cu seriozitate în aprilie. „În cel mai bun caz, companiile ar putea livra până la 50 de milioane de vaccinuri pe lună către UE”, a spus von der Leyen.

În prezent, oficialii europeni negociază cu alte companii pre-comanda unui alt miliard de flacoane.

Potrivit surselor Reuters, oficialii UE au declarat, într-o şedinţă internă, că doar o parte din populaţia Uniunii Europene poate fi vaccinată împotriva coronavirusului până în 2022. De altfel, aceştia şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la posibilul eşec al formulei sau la insuficienţa dozelor produse.

„Nu vor exista suficiente vaccinuri COVID-19 pentru întreaga populaţie până la finalul anului 2021″, le-ar fi transmis un oficial al Comisiei Europene diplomaţilor, luni, în timpul unei şedinţe cu uşile închise.

Lasă un răspuns