Investiții finanțate de CNI în Scornicești

daniel tudor

Noul edil al Scorniceștiului a intrat în acțiune. La o săptămână de la depunerea jurământului de investire, Daniel Tudor a depus la CNI mai multe proiecte pentru care așteaptă finanațare.

Acesta are un proiect ce vizează asfaltarea unor străzi. În urma implementarea acestuia toată infrastructura rutieră a orașului ar fi refăcută.

Totodată, administrația locală vizează și ridicarea unei baze sportive în apropierea stadionului.

” În decursul timpului, am înțeles că o administrație locală de succes poate fi posibilă cu multă muncă, perseverență, viziune și numeroase drumuri făcute acolo unde este nevoie și ori de câte ori este nevoie. În acest sens, în urma unei vizite de lucru efectuate la CNI (Compania Națională de Investiții), doresc să vă aduc la cunoștință faptul că astăzi – 4 noiembrie 2020, am avut o serie de discuții favorabile atât pentru proiectul ce ține de ASFALTAREA mai multor STRĂZI din localitatea noastră, cuprins în lista de sinteză din cadrul subprogramului “Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”, cât și pentru obiectivul axat pe CONSTRUIREA unei BAZE SPORTIVE moderne în orașul Scornicești”, a spus edilul.

Investiții importante urmează să fie făcute și pentru cultură. Proiectul ce vizează refacerea Casei de Cultură are o valoare de 4,3 milioane de lei.

”De asemenea, în fază avansată se află și proiectul privind REABILITAREA si MODERNIZAREA CASEI DE CULTURĂ din Scornicești, pentru care am obținut finanțarea necesară, ajungând deja la faza de licitație. Toate acestea reprezintă numai o parte din proiectele promise și asumate, obiective necesare pentru care voi insista și de care mă voi ocupa îndeaproape, în interesul dumneavoastră și al localității noastre”, a completat Daniel Tudor

Lasă un răspuns