SJU Slatina: Medicii la un pas de medicină de război, cu medicamente împrumutate cu doza din alte spitale

slatina

Declarațiile făcute de ministrul Sănătații, Nelu Tătaru, cum că exista medicamente pentru tratarea pacienților cu COVID, doar că managerii spitalelor nu le solicită, l-a înfuriat pe președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Acesta a subliniat, și este gata să demonstreze că ministrul sănătății minte. Spitalul Slatina are în acest moment are toate paturile din Secția ATI ocupate iar pacienții sunt tratați cu medicamete împrumutate din alte spitale.

„Spitalele sunt pline, ATI-urile sunt pline, medicamente nu sunt. Înțeleg că domnul Tătaru tot apare pe la TV și tot spune că au depozitele pline și că nu cerem noi la timp medicamente. Vă spun, și o să vă arăt pentru că există documente trimise la timp către ei, nu au aceste medicamente, sau medicamentele pe care le au, le dau către spitalele cu care au ei anumite partipriuri. La Olt avem mulți internați, ne-ar trebui o doză mare din cele două medicamente, vorbim de Tocilizumab și de Remdesivir, sunt două medicamente pe care noi nu le putem cumpăra de pe piața liberă, doar Guvernul le distribuie. Noi chiar dacă le plătim, ele nu costă foarte mult, nu le au, nu sunt în stare să le procure. Și doar ei le distribuie, ei hotărăsc, atât pentru unul, cât și pentru celălalt, ce cote se distrbuie județelor. Nouă ne-ar trebui în jur de 360 de doze din fiecare din cele două medicamente în acest moment pentru pacienții grav, care sunt acum în Spitalul Slatina. În schimb, până ieri (miercuri n.r.) nu aveam niciunul dintre cele două medicamente. Am și făcut un strigăt către Ministerul Sănătății să nu se mai laude la TV că au depozitele pline, pentru că eu vă demonstrez cu hârtii solicitările noastre de-a lungul timpului pentru aceste medicamente. După ce am făcut puține valuri și am sunat prin Ministerul Sănătății, ieri (miercuri n.r.) ne-au  venit 42 de doze din cele 360 de câte avem nevoie de Remdesivir. Atât! Celălalt medicament nici nu l-am primit. Pentru cazurile cele mai grave pe care le-am am avut la ATI, ne-am împrumutat de la un alt spital din țară de cinci doze de Tocilizumab”, a declarat Marius Oprescu.

Oprescu a subliniat faptul că situația unității medicale din Slatina este una critică, aici tratându-se pacienți care suferă și de alte boli.

„Capacitatea spitalului în ceea ce privește locurile de COVID este aproape de maximum, de asemenea ieri (miercuri n.r.) am avut probleme cu locurile de suspecți. Noi avem un laborator care lucrează testele în aceeași zi, iar până seara primesc rezultatele. Până vine rezultatul testului, că este COVID sau pe pacient îl tratezi de altceva,  în toată această perioadă oamenii stau izolați, într-un compartiment de suspecți. Ieri (miercuri n.r.) erau locurile de suspecți ocupate la maximum, nu aveam unde să ducem pacienții. Lucrurile nu sunt deloc în regulă și așteptăm, pentru că locurile noastre atât de COVID, cât și non-COVID sunt aprobate de Ministerul Sănătății. Noi nu putem folosi la liber. Spitalul Slatina nu este un spital COVID, noi tratăm COVID aici, dar nu este întreg spitalul destinat celor cu COVID. Noi trebuie să ținem Pavilionul Central și Blocul Materno-Infantil curate din punct de vedere al infecției COVID, să putem trata toate urgențele sau celelalte boli, care nu au stat pe loc. (…) Ne apropiem de medicina de război, în acest moment. Sunt cazuri peste capacitatea spitalului, nu numai la noi. Guvernul a închis școlile, foarte bine că le-a închis, trebuie să avem în vedere siguranța copiilor noștri, dar în același timp văd că se deschid școlile pentru alegerile parlamentare, pentru că interesul personal este mai presus de interesul sănătății românilor”, a conchis președintele CJ Olt.

Lasă un răspuns