Strănescu:”Iohannis vrea cu orice preț alegeri, nu contează că murim jumătate”

Stanescu

Astăzi, secretarul PSD, Paul Stănescu, senator de Olt, a făcut o scurtă analiză a guvernării PNL.

În prima zi de campanie electorală, Stănescu a ținut să sublinieze că social-democrații nu și-au dorit aceste alegeri. Ele puteau fi amânate pentru a nu pune în pericol sănătatea oamenilor.

Totodată, Stănescu s-a arătat încrezător că oamenii îi vor taxa pe liberali.

„Avem alegeri pe 6 decembrie, pentru că președintele României ne-a spus acum câteva zile că un grup de sociologi i-a spus dumnealui că le vor câștiga. Deci nu contează nimic, n-a contat nimic, în toată această decizie, președintele României, are programul său, vrea Parlamentul său, vrea putere absolută. Un istoric mi-a spus că în democrație niciodată nu este bine așa ceva. De ce 6 decembrie, de ce nu în primăvară? Pentru că, să nu uităm, pe 31 decembrie, se închide anul și Guvernul trebuie să ne spună cum a cheltuit 130 de miliarde împrumutate în șase luni, Guvernul trebuie să ne spună ce deficit bugetar avem în acest an, ei spun că 6, noi spunem că, din toate informațiile pe care le avem, este de 10%, pentru că la această oră veniturile planificate și ceea ce s-a încasat, este o diferență de câteva zeci de miliarde bune. Este clar că vom avea un deficit de 10%. Guvernul nu vrea, Orban nu vrea, cred că și președintele Klaus Iohannis, să vină cu proiecția bugetară pentru anul 2021. De ce nu vor să vină? Pentru că este un an în care stăm foarte rău din punct de vedere financiar și sigur că o să ne așteptăm în 2021 la un buget în care se vor mări taxele și am mai trăit lucrul acesta, dacă ne aducem aminte, în guvernarea Băsescu – Boc, atunci când s-au tăiat salariile cu 25%, s-au tăiat indemnizațiile, dacă nu era Curtea Constituțională se reduceau și pensiile cu 10%. Deci, la ora asta, se merge pe criteriile în care Partidul Național Liberal și președintele Iohannis vor să mintă românii și prin proiecția bugetară din 2021. Eu cred că va fi un atac și la pensii, pentru că pensionarii mi-au spus că nu le-au mărit cu 40%, dar în condițiile date este bine și 14%. Dar dragii mei există posibilitatea ca pensiile să fie impozitate în 2021. Deci Guvernul ascunde toate aceste lucruri, președintele Iohannis vrea cu orice preț, nu contează că murim jumătate, el vrea alegeri pe 6 decembrie, pentru că vrea toată puterea”, a spus secretarul general al PSD.

Lasă un răspuns