Acțiunea OFSD Olt, ”Fii tolerant” -o ediție online

ofsd

Organizația Femeilor Social – Democrate Olt bifează o nouă acțiune social-educativă, la Slatina. Ziua Internațională a Toleranței a învins pandemia și a fost organizată și anul acesta. Acțiunea “Fii tolerant” organizată de OFSD Olt a ajuns la a treia ediție și, în acest an, s-a desfășurat on-line.

“Am vrut să continuăm această tradiție și ne-am adaptat situației actuale. Chiar dacă nu ne-am întâlnit într-un număr atât de mare, discuțiile despre importanța toleranței în viața politică, administrativă, socială, în mediul on-line, în domeniul educației și al sănătății au fost la fel de interesante și de plăcute .Suntem departe unele de altele, dar am rămas , în continuare o echipă și lucram eficient împreună. Le mulțumesc colegelor mele pentru participare și sper ca anul viitor, de Ziua Toleranței să ne revedem cu bine, față în față și să continuăm să vorbim despre ce înseamnă să fim toleranți”, a spus Corina Sulger, președinta OFSD Olt.

Lasă un răspuns