Stop violenței împotriva femeilor

bataie

Anual, la 25 noiembrie, este marcată Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.

În prezent, una dintre cele mai răspândite, persistente şi devastatoare încălcări ale drepturilor omului, şi anume violenţa împotriva femeilor şi fetelor, rămâne în mare parte neraportată din cauza impunităţii, tăcerii, stigmatului şi ruşinii din jurul acesteia.

”Violența și comportamentele violente sunt probleme majore ale societății
care afectează toate categoriile de vârstă indiferent de statutul social
al celor implicați. Traversăm astăzi una dintre cele mai dificile perioade. „Stai acasă” a devenit pentru prima dată în istorie soluția salvatoare. Pentru multe femei însă, casa este locul cel mai puțin sigur, casa este loc de abuz, mai ales după impunerea izolării la domiciliu. ONU a alertat deja guvernele lumii în legătură cu creșterea semnificativă a cazurilor de
violență în familie, în această perioadă.

Cu ocazia zilei de 25 noiembrie, ce marcheaza Ziua Internaționala pentru
Eliminarea Violenței asupra Femeilor, vrem să facem cunoscut tuturor
persoanelor faptul că, la nivelul Direcției Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului Olt, funcționează două centre destinate
victimelor violenței domestice, ”Centru de primire în regim de urgență
pentru victimele violenței în familie” și „Locuința protejată pentru persoanele victime ale violenței domestice”. Scopul serviciului social “Locuință protejată” este asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială, prin asigurarea asistenței de specialitate pentru victimele violenței domestice: găzduire cu capacitate redusă de până la 6 locuri, pe o perioadă de 12 luni, în funcție de complexitatea cazului. Centrul de primire în regim de urgență pentru victimele violenței în familie are ca scop asigurarea de
protecţie, găzduire, îngrijire si consilierea victimelor violenţei în
familie pentru care s-a dispus, în condiţiile legii, măsura de protecţie
în regim de urgenţă. Violența împotriva femeii nu poate fi justificată sub nicio formă, acceptată sau tolerată”, a declarat Rădița Piroșca, director DGASPC Olt.

Lasă un răspuns