Mort în apropierea Gării Slatina

2tren

Și-a găsit sfârșitul în apropierea Gării Slatina. Bărbatul de 56 de ani dirija un tren care ieșea din uzina de aluminiu, societate al cărui angajat era.

Paramedicii SMURD Slatina și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt au intervenit la locul evenimentului produs în zona străzii Constructorului din Slatina, undeva în apropierea trecerii de nivel cu calea ferată.

“La sosirea echipajelor de salvatori, bărbatul, în vârstă de 56 de ani, din comuna Brâncoveni, a fost găsit decedat”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Polițiștii de la Transporturi Feroviare au ajuns și ei la fața locului pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Lasă un răspuns