Trei localități din Olt pe lista de investiții MLPDA

apa

Proiectele a trei localități din Olt se regăsesc pe noua listă -sinteză a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Proiectele presupun investiții la sistemul de canalizare și alimentare cu apă.

”Lista-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul subprogramului ”Fose septice, microstații de epurare și sisteme de alimentare cu apă”, derulat de Compania Națională de Investiții. În urma verificării documentațiilor depuse de solicitanți, în listă au fost incluse 128 de obiective care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții ”C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare”, au anunțat reprezentanții MLPDA.

Investiții pe CNI vor fi făcute în Balș, Tia Mare și Redea. În orașul de pe Olteț va fi înființată rețea de alimentare cu apă pe două străzi, Măinești și Spineni. În localitatea Redea va fi extinsă rețeaua de alimentare cu apă, iar în Tia Mare, pe lângă extinderea rețelei de apă vor fi făcute și branșamente.

Lasă un răspuns