Atenție! S-a schimbat legea!

amendaaa

De la sfârșitul lunii ianuarie 2020, românii nu mai pot fi amendați pentru că nu au actul de identitate la ei. Deși legea s-a schimbat în luna ianuarie a acestui an, sunt și acum polițiști locali care nu cunosc acest amănunt.

Astfel, Bugetul.ro ține să le reamintească cititorilor săi că această modificare legislativă a intrat în vigoare la 26 ianuarie 2020, iar, în cazul în care sunt amendați de vreun organ al legii, să meargă în instanță pentru a anula sancțiunea.

Concret, în prezent, polițiștii te pot amenda doar dacă refuzi să dai informații pentru a-ți fi stabilită identitatea, nu și dacă nu ai buletinul la tine.

Printre altele, Legea nr. 192/2019 a modificat articolul potrivit căruia persoanele care nu se pot legitima cu actul de identitate sunt amendate.

Astfel, din acest an, se pedepsește doar refuzul persoanei de a furniza date pentru stabilirea identității sale.

Refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, se precizează în Legea nr. 192/2019 care a modificat, printre altele, Art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991.

Practic, dacă nu ai buletinul la tine, dar le dai informații polițiștilor pentru a ți se stabili identitatea – nume, serie, număr, CNP -, oamenii legii NU MAI AU DREPTUL SĂ TE AMENDEZE.

Pe de altă parte, tot din acest an, s-au majorat amenzile pentru refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

O persoană care refuză să dea date pentru a i se stabili identitatea poate fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.

Lasă un răspuns