Ludovic Orban admite că PNL ar putea pierde premierul

Orban

Liderul PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat duminică seară, la România TV, că se poate ajunge în situația ca partidul care câștigă alegerile parlamentare să nu dea premierul.

Ludovic Orban s-a declarat convins că PNL va câștiga alegerile parlamentare și, conform unei cutume democratice, propunerea de premier se face din rândul partidului aflat pe primul loc.

Întrebat dacă propunerea de premier poate fi făcută și din rândul partidului care a ieșit pe locul doi la alegerile parlamentare, Ludovic Orban a răspuns afirmativ.

„Se poate ajunge intr-o astfel de situatie, dar numai daca esueaza partidul care castiga alegerile si premierul desemnat sa formeze o majoritate”, a explicat Ludovic Orban.

Lasă un răspuns