Sfântul Andrei, 30 noiembrie. Obiceiuri și tradiții

andrei

Pe data de 30 noiembrie, credincioșii sărbătoresc ziua Sfântului Apostol Andrei. Tradițiile și superstițiile încep încă din această seară, așa că pentru a avea un an prosper, românii trebuie să țină cont de toate aceste lucruri.

Sfântul Andrei, 30 noiembrie. Obiceiuri și tradiții. Ce trebuie să faci în această noapte

Pentru cei care nu știu,  Apostolul Andrei a predicat pe pamanturile Daciei, iar faptul ca a inlocuit o divinitate precestina, personificare a lupului, arată importanța pe care a avut-o Sfantul Apostol Andrei pe pământurile noastre.

Cu ani buni în urmă, în noaptea dintre 29-30 noiembrie, tinerii petreceau la fel ca de Revelion. Pentru a putea fi feriți de strigoi, aceștia ungeau cu usturoi ferestrele casei, unde urma să aibă loc petrecerea.

Nici fetele nu scăpau de treaba. Acestea aduceau câte trei căpățâni de usturoi și le puneau laolaltă pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării. Tradiția nu se oprește nici după petrecerile. tinerii ieșeau din curtea casei și se jucau cu usturoiul în jurul horei. La final, se împărțea usturoiul și fiecare mergea la casa lui.

De menționat este faptul că usturoiul are un rol esențial. Pe vremuri, acesta se folosea ca leac pentru boli sau pentru prinderea farmecelor sau a descântecelor.

Ce trebuie să faci în noapea de Sfântul Andrei

Tot în noaptea de Sfântul Andrei, în anumite zone ale țării se ascunde sub pernă un fir de busuioc sfințit, pentru a obține în vis imaginea ursitului. De asemenea, alte fete, întorceau la miezul nopții la gura sobei o ulcică cu lut cu gura în jos, iar pe dosul ei lasau trei cărbuni aprinși. În timp ce ulcica se rotea ușor, se rosteau incantații pentru ca iubitul să le dea atenția dorită.

Sfântul Andrei, 30 noiembrie. Obiceiuri și tradiții. Ce trebuie să faci în această noapte

Tot pentru a afla ursitul, fetele priveau între două lumânări, într-un pahar cu apă neîncepută așezat în cenușă. În centrul paharului este aruncaă o verighetă sfințită prin cununie la Biserică, iar tradiția spune că în centrul acesteia va apărea chipul ursitului.

În alte părți ale țării, obiceiurile sunt și mai ciudate. Unele fete se așezau dezbăracate între două oglinzi într-o cameră întunecoasă, cu două lumânări în mână. Potrivit tradiției, la miez de noapte, în oglinda din spate vor apărea imagini din viața viitoare sau cu viitorul soț, care vor fi reflectate în oglinda din față.

Lasă un răspuns