Avocaţii vor să fie vaccinaţi cu prioritate anti-COVID

avocati

Uniunea Națională a Barourilor din România a transmis ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, o adresă semnată de av. dr. Traian-Cornel Briciu, președintele UNBR. Avocaţii solicită să fie incluşi în categoriile prioritare la vaccinarea anti-COVID, având în vedere că “avocatul este un profesionist indispensabil în actul de justiție”.

„Justificăm această solicitare prin faptul că avocatul este un profesionist indispensabil în actul de justiție.

Activitatea judiciară nu se poate opri iar aceasta se desfășoară preponderent prin participarea la ședințe de judecata, existând un risc ridicat de contaminare pentru toți participanții la actul judiciar.

Avocații sunt expuși riscului de contaminare cu noul coronavirus prin raportare la specificul activității pe care o desfășoară, la fel ca si judecători, procurorii sau auxiliarii instanțelor judecătorești.

Neincluderea avocaților în categoriile de persoane ce constituie grupurile prioritare pentru administrarea vaccinului împotriva noului coronavirus ar fi de natură să creeze un standard diferit de protecție între personalul instanțelor și profesioniștii care sunt considerați de lege parteneri indispensabili ai justiției și care își desfășoară activitatea în aceleași locații. În cele din urmă, succesul strategiei de vaccinare depinde de caracterul coordonat al acesteia, fapt realizabil numai în condițiile în care toți cei care lucrează în instanțe și parchete, indiferent de poziția, în actul de justiție dispun de condiții egale.

Uniunea Națională a Barourilor din România stă la dispoziție pentru orice detaliu relativ la numărul total al avocaților, repartizarea pe barouri și orice alte informații sau acțiuni care pot conduce la o soluționare favorabilă a solicitărilor noastre”, se arată în adresa UNBR.

Lasă un răspuns