Slătinean fără mască de protecţie pe stradă, dar cu tupeu

femeie arestata

Polițiștii slătineni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe strada Libertății, din Slatina, un bărbat nu poartă mască de protecție.
La solicitarea polițiștilor, slătineanul în vârstă de 48 de ani a refuzat să se legitimeze, devenind agresiv atât verbal cât și fizic, motiv pentru care s-a procedat la încătușarea acestuia.

În timpul procedurii de încătușare, bărbatul a opus rezistență, a încercat să lovescă polițiștii cu capul în față și s-a împins peste un polițist, căzând peste un gard metalic, polițistul suferind traumatisme la nivelul mâinii stângi și a feței.

”La data de 29 noiembrie a.c., bărbatul de 48 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar la data de 30 noiembrie, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt. ” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Lasă un răspuns