UN TÂNĂR DE 20 DE ANI ȘI-A PIERDUT VIAȚA ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER

accident grav

Un tânăr de aproximativ 20 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat într-un copac. A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a-l scoate din mașină. Din păcate, după efectuarea manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au declarat decesul. 

În această dimineață un tânăr care se îndreptat spre  Bârlad a pierdut controlul volanului și a intrat într-un pom de pe marginea drumului. Detașamentul de pompieri din Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare.

„Am fost sesizati la 112 la orele 7.25, cã pe DJ 245 C, s-a produs un accident rutier cu o victimã. S-a constatat cã un sofer de 20 de ani, care se îndrepta dinspre localitatea Coroiest, comuna Bogdãnita spre Bârlad, a pãrãsit partea carosabilã si a intrat într-un pom de pe marginea drumului. Medicii au constatat decesul victimei. În cauzã s-a deschis un dosar penal în care se fac cercetãri pentru ucidere din culpã, urmând a se stabili împrejurãrile producerii evenimetului”, a precizat Bogdan Gheorghitã, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Lasă un răspuns