Klaus Iohannis: ‘Când vedem știri despre furtuni, grindină sau alunecări de teren în diverse zone ale țării, trebuie să știm că ele sunt, cel mai probabil, și un efect al schimbărilor climatice’

iohannis

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

El menţionează că sâmbătă se împlinesc cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, a cărui principală ţintă asumată este de a limita încălzirea globală la sub 2°C şi de a face eforturi pentru a o menţine la 1,5°C până la sfârşitul acestui secol.

“Pentru atingerea acestor obiective, se impune însă intensificarea eforturilor acum, şi nu mai târziu. De aceea, România, precum şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Uniunii Europene îşi propun acţiuni suplimentare. Mă voi implica direct, în calitatea mea de preşedinte al României, în a încuraja şi susţine astfel de acţiuni”, precizează Klaus Iohannis în mesajul său transmis printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului atenţionează că în ţara noastră se fac resimţite „din ce în ce mai accentuat” efectele schimbărilor climatice: temperaturi tot mai ridicate în timpul verii, deşertificare în mai multe regiuni, secetă care afectează culturile agricole şi accesul la hrană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura