Agoniseala de-o viață făcută scrum

Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Vâlcele, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuință.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din patru camere de locuit și un hol.

Proprietarii locuinței, un bărbat, în vârstă de 67 de ani și o femeie, în vârstă de 65 de ani, au fost asistați medical de echipajul SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt și transportați la UPU Slatina, conștienți, cu arsuri de gradul II și III pe aproximativ 60 la sută din suprafața corporală.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul în scurt timp și au limitat propagarea acestuia la trei camere de locuit și o baie. Intervenția a durat aproximativ trei ore.

În urma incendiului au ars aproximativ 120 de metri din acoperișul casei și bunurile din patru camere de locuit și un hol.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul electric al locuinței.

Reamintim principalele măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:

-Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice. Orice modificare a acesteia se va executa numai cu personal autorizat;
-Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
-La suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
-Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când prezintă defecțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura