Senatorul Siminica Mirea a semnalat ministrului Transporturilor și Infrastructurii problemele apărute pe DJ546 și DJ677
Senatorul de Olt, Siminica Mirea, a semnalat ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, problemele apărute pe DJ546 (Tronson Slatina-Brebeni) și DJ677 (Tronson Slătioara-Piatra Olt) cauzate de șantierul Drumului Expres – Tronsonul 2, Slatina-Balș.
”Am adresat o întrebare domnului Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, referitoare la problemele apărute pe DJ546 (Tronson Slatina-Brebeni) și DJ677 (Tronson Slătioara-Piatra Olt), cauzate de șantierul Drumului Expres – Tronsonul 2, Slatina-Balș.
Lucrările la Drumul Expres – Tronsonul 2 Slatina-Balș, aflate în derulare, produc reale inconveniente de desfășurare a traficului în anumite zone de intersecție, cu rețele rutiere existente.
Semnalez ministrului problemele întâlnite la variantele de serviciu instituite pe două drumuri județene, în proximitatea localităților Slatina și Piatra-Olt, cu legătură dinspre Slătioara și Brebeni.
Variantele de serviciu sunt aproape impracticabile, semnalizate precar de executantul Drumului Expres. Se impune, urgent, o intervenție prin formarea unui covor asfaltic în zonă, pentru a crea siguranță și o calitate a infrastructurii pe variantele de serviciu, pe toată durata șantierului în zonele respective.
Întrebarea mea vreau, ca pe lângă un răspuns în scris, să aibă efecte urgente. Siguranţa participanţilor la trafic este esenţială.” a declarat parlamentarul.