DOI MINORI, de 12 și 15 ani, s-au LOGODIT: Poliția a dat amenzi de peste 40.000 de lei

amenda

Poliţiştii doljeni au dat amenzi de 40.000 de lei, după organizarea unei logodne între doi minori, de 12 ani şi de 15 ani, unde nu s-au respectat măsurile luate în contextul pandemiei de Covid-19. De asemenea, poliţiştii au deschis şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti – Postul de Poliţie Coţofenii din Faţă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în spaţiul public a fost încărcat un material audio-video în care mai multe persoane nu respectă prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.

“Poliţiştii au efectuat verificări, stabilind faptul că persoanele în cauză, în ziua de 12 ianuarie, în intervalul orar 12:00-15:00, au participat la un eveniment privat, respectiv o logodnă, între doi minori de 12 şi 15 ani, care s-a desfăşurat la locuinţa unui bărbat de 33 de ani, din comuna Cotofenii din Faţă, cel în cauză fiind sancţionat de poliţişti în calitate de organizator al evenimentului cu amendă de 10.000 de lei conform Lg 55/2020”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Sursa citată menţionează că în urma vizionării materialului audio-video au fost identificate 12 persoane care au fost sanctionate contravenţional cu amendă în valoare de 2.500 de lei fiecare, conform Legii 55/2020. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti este de 40.000 de lei.

Totodată, poliţiştii continuă verificările pentru identificarea tuturor persoanelor participante la eveniment în vederea sancţionării contravenţionale a acestora.

De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Lasă un răspuns