32 de percheziții în București și cinci județe: s-au dat pensionat și luau credite de la bănci

descinderi

Zeci de percheziţii se desfăşoară miercuri în Bucureşti şi cinci judeţe, la persoane bănuite că au luat credite de peste 2 milioane de lei cu acte false, informează Mediafax.

Polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane din București și din județele Ilfov, Călărași, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2016 și până în prezent, 11 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi facilitat obținerea în mod fraudulos de credite de către persoane fizice, prin folosirea unor venituri din pensie falsificate.

De asemenea, grupul infracțional s-ar fi ocupat cu recrutarea și determinarea mai multor persoane din medii defavorizate, având situații materiale precare, să inducă în eroare funcționari ai mai multor instituții de credit, fapte consumate ori rămase în forma tentativei.

Persoanele bănuite ar fi folosit înscrisuri falsificate, respectiv taloane de pensii și decizii de pensionare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, în urma solicitării unor credite și finanțări.

La activitatea infracțională au participat și alte persoane bănuite în cauză, care ar fi obținut produse de creditare, folosind documentele false puse la dispoziție de membrii grupării, conform IGPR.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 2.335.000 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri, bani și medii de stocare. 30 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.C., în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns