Slatina la ceas aniversar- mesajele parlamentarilor de Olt

653 de ani de la prima atestarea documentară a Slatinei. Zilele acestea capitala Oltului este în sărbătoare.

Parlamentarii județului au transmis mesaje slătinenilor.

”Un oraș al trecutului, prezentului și viitorului, o parte din sufletul fiecăruia dintre noi, Slatina este locul regăsirii, al celor mai frumoase amintiri. Slatina înseamnă ACASĂ, de 653 de ani! La mulți ani, Slatina! La mulți ani, dragi slătineni!”, a declarat deputatul PSD , Florin Barbu.

”Un document semnat la Curtea Domnească de la Târgovişte, acum 653 de ani, pe 20 ianuarie 1368, dă identitate municipiului Slatina, reşedinţa judeţului Olt. Aşezarea slătineană datează din cele mai vechi timpuri. Slatina este un oraş de suflet pentru mulţi oameni care s-au născut aici sau sunt fii adoptaţi ai oraşului. Această cetate a dat umanităţii dramaturgi, oameni de cultură, sculptori, sportivi, artişti. Astăzi, la ceas aniversar, îmi exprim bucuria aniversării, alături de slătineni. La mulţi ani, oraş frumos! La mulţi ani, Slatina! La mulţi ani, dragi slătineni!”, a spus senatorul PSD, Siminica Mirea.

”Cu fiecare zi care trece, descoperim orașul nostru, istoria lui de 653 de ani, oamenii care au contribuit la dezvoltarea lui și au făcut dintr-un mic târg de provincie, un municipiu modern, reședința județului Olt, un pol industrial important pentru economia României și un model pentru întreaga Oltenie. Slatina suntem noi toți, generații trecute, prezente și viitoare !La mulți ani, slătineni, oriunde v-ați afla!”, a declarat deputatul PSD, Marius Iancu.

”În Slatina m-am născut, am crescut și îmi cresc la rândul meu copiii. E orașul meu de suflet!! Nu am cum să nu-l iubesc, cu tot ce înseamnă istorie, oameni frumoși, locuri ale copilăriei mele, prieteni dragi, familie… Sunt mândru să fiu slătinean și recunoscător să fiu parte din marea familie a slătinenilor! La împlinirea venerabilei vârste de 653 de ani de… Slatina, îi doresc orașului nostru încă multe alte veacuri înainte! LA MULȚI ANI, Slatina!”, a anunțat printr-o postare pe Facebook, senatorul PNL, Liviu Voiculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura