Primăria îi recompensează pe Campionii Slatinei

gala

Elevii care au obținut media 10 sau premii le diferite concursuri educaționale sau sportive sunt așteptați la Direcția Economică.

Primăria Slatina premiază și în acest an performanța. Aproape 900 de premii în diplome și bani vor fi oferite elevilor, profesorilor, sportivilor și antrenorilor care au înregistrat rezultate notabile în anul 2020.
Începând de vineri și până 28 ianuarie sunt programați elevii din unitățile de învățământ, iar în perioada 27-29 ianuarie sunt așteptați premianții de la Centrul de Excelență, Palatul Copiilor și Cluburile sportive.
Anul acesta, 471 de elevi care au încheiat anul școlar 2020 cu media 10, vor primi Bursa de Merit „Ion Minulescu”, în valoare de 75 de euro.

Diplomele vor putea fi ridicate de la secretariatele unităților de invățământ sau a cluburilor sportive.

Anul acesta, Primăria Slatina a aprobat 400.000 lei pentru acordarea a numeroase burse, premii și diplome pentru toți elevii, profesorii, sportivii și antrenorii cu rezultate notabile obținute în anul 2020.

Lasă un răspuns