Fermierii olteni i-au prezentat ministrului Agriculturii lista cu legumele pentru care vor ajutor

ministru

Noul program de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate anunțat de ministrul agriculturii este tot mai aproape să se concretizeze. Miercuri, 27 ianuarie, a avut loc o primă întâlnire, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu reprezentanții fermierilor, pentru a începe negocierile privind ajutoarele de minimis acordate în acest an.

”Este vorba de un nou program al legumiculturii românești, dedicat doar legumelor cultivate în spații protejate. Avem 88 milioane de euro bani disponibili pentru România pentru tot ce înseamnă ajutor de minimis – bazna și mangalița, apicultură, legume cultivate în spații protejate și plante aromatice. Vedem care va fi suma alocată pentru legumicultură. Important este că se continuă un program de finanțare și pentru horticultură și sperăm că vom atrage cât mai mulți bani pentru acest sector

Este o primă rundă de discuții. Vreau să îi mulțumesc domnului ministru Nechita Adrian Oros și conducerii Ministerului că a fost invitat și un reprezentant al micilor fermieri din România”, a declarat președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel.

Totodată, potrivit aceleiași surse, legumele propuse să intre în program sunt: Specii de Legume:Tomate, Ardei( Gras, Gogoșar,Capia,Iute),Vinete,Varză, Gulii,Fasole urcătoare,Castraveți,Legume Verdețuri ( Salată, Ceapă Verde, Spanac,Mărar , Pătrunjel, leuștean ),Pepeni Galbeni și Pepeni Verrzi, Flori. Iar condițiile sunt acelea ca suprafața cultivată să fie de 0,1 Ha Solar, beneficiari eligibili doar cu condiția înscrierii la APIA și se interzice divizarea exploatației după 01.01.2021.

Discuțiile momentan sunt în fază incipientă.

Lasă un răspuns