Obiecte electrocasnice în valoare de 10.000 de lei furate de hoți din casa unui bărbat din Balș

femeie arestata

Casa unui bărbat din Balș a fost prădată de hoți. Aceștia au sustras din locuinţa olteanului obiecte electrocasnice în valoare de 10.000 de lei.
“Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Poliţia oraşului Balş, au fost sesizați de către un bărbat de 72 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute, au sustras din locuinţa cumnatului său, din orașul Balș, obiecte electrocasnice în valoare de 10.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş, în cursul zilei de 26 ianuarie au fost identificaţi doi bărbaţi cu vârstele de 39 şi 45 de ani, ambii din oraşul Balş, bănuiţi de comiterea faptei, bunurile fiind recuperate.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Bărbatul de 39 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Aceesta a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Lasă un răspuns