Elevii i-au atitudine în cazul burselor de 10 lei din Bucinișu și Pârșcoveni

burse

Odată cu apariția în spațiul public a informațiilor conform cărora unele autorități locale acordă burse sociale, în valoare de 10 lei pe lună, de fiecare elev, Consiliul Județean al Elevilor Olt a semnalat că acest lucru încalcă legea.
Potrivit acesteia cuantumul minim este de 100 de lei,

Comuna Bucinișu nu este singura care se află într-o astfel de situație, tot la coada clasamentului se află și Comuna Pârșcoveni cu doar 17,5 lei/lună/elev. În ultima lună, Consiliul Județean al Elevilor Olt, prin
intermediul Biroului executiv, a întreprins acțiuni de monitorizare a acordării burselor, descoperind regretabilul fapt că stimulul financiar al elevilor de a participa activ la viața școlară – Bursa, fie ea de merit, de performanță, de studiu sau socială, a devenit „Cenușăreasa administrațiilor locale”.
Astfel, solicităm public ca primăriile județului nostru să ia atitudine, să investească cu adevărat în sectorul educațional, punând pe lista priorităților acestui mandat ocrotirea mediului școlar.
„Bursele reprezintă pilonul de susținere financiară a performanțelor școlare, de descurajare a abandonului școlar, de stabilitate în rândul cheltuielilor ocazionate de un sistem de învățământ, aparent gratuit.
Neacordarea acestora, sau acordarea lor în cuantumuri infime, nu numai că reprezintă o încălcare directă a unei legi organice, dar și expunerea elevilor la inechitate și abandon școlar.” a declarat Alexandru Drăghia, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Olt.

Lasă un răspuns