Rețeaua de căi ferate a României, de 10-15 ani fără reparații capitale

tren

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că operaţiunile de întreţinere a infrastructurii de transport nu s-au mai efectuat de mulţi ani, fiind vorba chiar de 10-15 ani în cazul infrastructurii feroviare, precizând că şi în cazul infrastructurii rutiere este nevoie de lucrări de mentenanţă.

„Starea infrastructurii, întreţinerea este scadentă. Ca să fiu limpede, să nu folosesc cuvinte foarte tehnice, operaţiunile de întreţinere, de reparaţie, nu s-au efectuat, dar nu de două zile, de 10, de 15 ani, în special pe zona feroviară, rapoarte care arată procente enorme din infrastructură care este scadentă la întreţineri, la reparaţii capitale. Şi pe drumuri avem o problemă. Ceva mai bine stăm pe drumuri, dar şi acolo avem un procent mare din reţeaua rutieră”, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul Transporturilor.

Acesta a menţionat că Ministerul pe care îl conduce gestionează 16.000 de kilometri de drumuri naţionale, peste 10.000 de kilometri de cale ferată şi 900 de kilometri de autostradă.

Întrebat care este prioritatea sa ca ministru în ceea ce priveşte bugetul pe acest an, Drulă a arătat că „prioritatea numărul unu o reprezintă investiţiile în infrastructură” şi că intenţionează să investească suma record de 8 miliarde de lei în infrastructura de transport.

„Am ştiut dinainte că nu intru într-o structură care e ultraperformantă şi de care România este mândră. Cu toţii suntem cetăţeni ai acestei ţări nu suntem în mare mulţumiţi de infrastructura acestei ţări”, a precizat ministrul, referind-se la preluarea portofoliului Transporturilor.

Lasă un răspuns