Protest în Parlament

protest

Parlamentarii PSD Olt au protestat, astăzi, în Plenul Senatului Camerei Deputatului, cerând DEMISIA Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Motivele invocate țin de gestionarea dezastruoasă a spitalelor, de lipsa unor măsuri concrete, prin care sistemul sanitar să facă față provocărilor actuale și de lipsa asumării a evenimentelor care îndurerează o țară întreagă.

Demersul lor se va finaliza cu depunerea unei moțiuni de cenzură, pentru înlăturarea acestui ministru, preocupat, mai degrabă, de atribuirea de contracte oneroase și de funcții, decât de reformarea sistemului de Sănătate.

”În orice țară civilizată, un incident de tipul celui de la Spitalul Matei Balș se soldează cu demisia de onoare a celor care gestionează politicile publice din domeniul respectiv! În stil balcanic, actualul ministru al Sănătății se spală pe mâini de orice vină, apreciind că nu are suficientă vechime în funcție pentru a-și asuma vreo responsabilitate. Dar despre faptul că USR PLUS a susținut politica PNL și timp de mai bine de un an de zile situația în spitale s-a agravat sub mandatul Dreptei, nu zice nimic Vlad Voiculescu! Cer ministrului Voiculescu demisia, dacă nu ca semn de conștientizare a faptului că nu are legătură cu sistemul medical și nu știe ce măsuri să adopte pentru a evita dezastre de genul celui de la Matei Balș care se soldează cu moartea unor concetățeni ai noștri, atunci măcar una de onoare”, a declarat deputatul PSD Olt, Adrian Chesnoiu.

”6 spitale au luat foc, în ultimele trei luni: 22 noiembrie – Spitalul CFR Cluj 4 decembrie – Spitalul Județean Târgu Mureș25 decembrie – Spitalul de Psihiatrie Socola 2 ianuarie – Spitalul Municipal Roman 5 ianuarie – Spitalul Gătaia Timiș 29 ianuarie – Institutul Matei Balș Motivele sunt aceleași, instalații electrice care nu fac față la atâtea aparate din secțiile COVID și suprasaturația de oxigen, despre care Societatea Română de ATI a atenționat. Soluții există! Companiile de electricitate și IGSU pot oferi variante pentru ca rețelele electrice din toate spitalele COVID să reziste, iar Ministrul Sănătății ar trebui să se ocupe de îmbunătățirea ventilației din toate aceste spitale și de demararea unui program pentru achiziționarea de detectoare de oxigen. Este nevoie de măsuri prompte, eficiențe. A trecut vremea când protestau în stradă și manipulau oamenii, când erau Ong-isti cool și aveau soluții pentru orice, ei erau buni și noi, toți ceilalți răi”, a spus Marius Iancu, parlamentar de Olt.

Lasă un răspuns