Fată de 15 ani din Corabia, răpită și violată de un bărbat de 50 de ani

femeie arestata

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani din Corabia, a fost arestat, după ce duminică noaptea a răpit și violat o fată de 15 ani.

Poliţiştii au fost alertaţi, luni, în jurul orei 00.30, despre faptul că fata ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Copila a fost găsită de către oamenii legii în locuința bărbatului de 50 de ani, vecin cu familia fetei.
Pe numele călăului a fost emis mandat de arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

„La data de 1 februarie 2021, în jurul orei 00.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. La scurt timp după sesizare, în urma activităţilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, minora a fost gasită în locuința unui bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate. Minora a declarat că ar fi fost lipsită de libertate în mod ilegal și ca ar fi fost violată de bărbatul respectiv. Polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat instanței care a emis pe numele său mandat de arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal si viol”, a transmis purtatorul de cuvant al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Lasă un răspuns