O primărie din Olt a primit bani de la MDLP

tufeni

Primăria Tufeni a primit bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Administrației din Tufeni i-au fost alocați banii pentru un proiect implementat pe PNDL, iar valoarea decontărilor este de 179.866,30 lei.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrațieia virat suma de 589.564.820,92 lei, în vederea decontării facturilor pentru 819 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală.

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 20.692.215,44 lei pentru 49 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 568.872.605,48 lei pentru 770 proiecte de investiții.

”Am aprobat decontarea facturilor depuse la minister până pe data de 20 noiembrie 2020 pentru PNDL I (perioada 2016-2021) și PNDL II, astfel încât să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori”, a menționat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Lasă un răspuns