A plouat cu amenzi peste oltenii care nu poartă masca de protecție

masca

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii olteni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Olt au continuat să desfășoare activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Oamenii legii au verificat aproximativ 80 de societăți comerciale, 71 de mijloace de transport și au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse peste 1.200 de persoane.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.250 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00, cu câteva excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
– Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
– Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Lasă un răspuns