Au cerut ajutor apelând Telefonul de Urgență

urgenta

Peste 250 de olteni au sunat la Telefonul de Urgenţă (T.U.), serviciu pus la dispoziţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, anul trecut, pentru a raporta diverse probleme.

58 de olteni dintre cei 253 care au apelat numărul de telefon 0800800564 pentru semnalizarea cazurilor de urgenţă au sunat pentru a informa autorităţile de existenţa unor abuzuri, cazuri de neglijare, exploatare asupra copiilor sau cazuri de violență în familie. Alte 15 apeluri au fost greşite, iar 180 au constat în cererea de informaţii sau consiliere telefonică.

În cursul anului 2020 au fost înregistrate prin Telefonul de Urgență 253 apeluri, din care:  15 apeluri greșite;  49 apeluri privind sesizarea unor fapte de abuz/neglijare/exploatare asupra copiilor, fiind vizate cazurile a 75 copii, din care cazurile a 6 copii au fost confirmate (4 copii – cazuri de neglijare; 1 copil – abuz fizic; 1 copil – abuz economic),  9 apeluri privind cazurile a 9 persoane adulte, din care: 2 persoane au beneficiat de serviciile DGASPC Olt pentru victime ale violenței în familie; 2 persoane aflate în dificultate au fost preluate de serviciul management de caz pentru persoanele adulte, 5 persoane (4 persoane – sesizări violență în familie și 1 persoană – sesizare persoană aflată în dificultate) au rămas în familie și 180 apeluri alte situații (173 apeluri pentru informații, 1 apel solicitare consiliere și 6 apeluri de la alte instituții)”, se arată în raportul de activitate al DGASPC Olt, pe anul 2020.

De asemenea, în cursul anului 2020, au mai fost realizate 31 deplasări în teren, iar psihologii TU au acordat asistență la audieri pentru 100 de minori.

La sediul telefonului de urgenţă lucrează un număr de trei psihologi, iar programul de funcţionare este în zilele lucrătoare, între orele 7.00 şi 21.00.

Lasă un răspuns