Șofer oprit în trafic cu focuri de arme

politisti

După ce s-a cinstit bine cu mai multe pahare de alcool, un tânăr de 20 de ani, din comuna Pârșcoveni, a pornit la o plimbare cu mașina, dar și cu poliția pe urme.

Șoferul teribilist a oprit după ce polițiștii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă. Mai mult tânărul avea și permisul suspendat.

“Polițiștii au pornit de îndată în urmarirea autoturismului, conducătorul auto fiind somat verbal prin difuzorul autospecialei. Au fost executate două focuri de armă cu armamentul din dotare, primul în plan vertical și cel de-al doilea în anvelopa din partea stângă, spate. În urma focurilor de armă nu au rezultat victime”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au stabilit că tânărul avea o concentrație de 0,89 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri au deschis dosar penal în cauză, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Lasă un răspuns