DOLIU în PNL – Un primar ales de şapte ori consecutiv a murit

doliu

Primarul comunei Romos din judeţul Hunedoara, Mircea Pătrânjan, a murit, duminică, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

„Cu profund regret, am aflat că astăzi, primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, s-a stins din viaţă. Mircea Pătrânjan a fost un om harnic, bun şi priceput, apreciat de comunitate, de oamenii care i-au încredinţat funcţia de primar, fiind unul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Hunedoara.

Golul lăsat în urmă prin despărţirea de această lume nu poate fi acoperit de nimeni şi nimic. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere”, a scris Laurenţiu Nistor duminică pe Facebook.

La rândul ei Vetuţa Stănescu, lider al PNL Hunedoara, a precizat că Mircea Pătrânjan a fost un om deosebit, dedicat comunităţii pe care a condus-o mulţi ani.

„Vestea trecerii în nefiinţă a colegului nostru Mircea Pătrânjan ne-a cutremurat. A fost un om deosebit , dedicat comunităţii pe care a condus-o mulţi ani şi a reuşit să dea un exemplu de administraţie cu adevărat performantă. Transmitem condoleanţe familiei îndurerate şi ne rugăm ca Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii! Rămas bun, drag prieten!”, a transmis Vetuţa Stănescu, preşedinte al PNL Hunedoara, pe pagina de Facebook a filialei.

Mircea Pătrânjan s-a născut în data de 16 aprilie 1948, la Stremţ, în judeţul Alba. Acesta era inginer agronom şi din 1996 a fost ales de şapte ori consecutiv ca primar al comunei Romos, ultima oară în 27 septembrie 2020.

Lasă un răspuns