Ploi, ninsori și viscol în 17 județe de marți până joi

ploi olt

Meteorologii anunţă că, începând de marți seara şi până joi la amiază 17 județe ale țării intră sub avertizare Cod galben de ploi, ninsori și viscol. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopților.

Începând de marți ora 18.00 şi până la ora 12.00, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp, iar pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.

Avertizarea vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

De altfel, va ploua pe arii extinse și în jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 15…25 l/mp. Din după-amiaza zilei de joi (11 februarie) și în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar vântul se va intensifica în toate regiunile, viscolind temporar zăpada.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopților.

Lasă un răspuns