O mașină a luat foc, în Olt

8A6C4FBF-87D8-4DE4-9FDE-0448623AD2C6

Pompierii olteni au intervenit, luni, pe DN 64, la intersecția cu DJ 644, la un accident rutier urmat de incendiu.

În eveniment au fost implicate o mașină mortuară, în care se aflau șoferul, pasagerul și o persoană decedată și un autoturism, în care se aflau șoferul și o pasageră.

În urma impactului, autoturismul a luat foc, cele două persoane aflate în acesta reușind să iasă în faza de dezvoltare a incendiului.

Pasagerul din mașina mortuară a rămas încarcerat, iar pentru extragerea acestuia au fost îndepărtate mai multe elemente de caroserie.

Pacientul, în vârstă de 59 de ani, a fost preluat de echipajele medicale, conștient, cu fractură de femur și traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la UPU Craiova de elicopterul SMURD.

Celelalte trei persoane implicate în accident, o femeie, în vârstă de 22 de ani, un bărbat în vârstă de 23 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani, conștiente, politraumatizate prin accident rutier, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Slatina.

Lasă un răspuns