ANAF oferă SERVICII ELECTRONICE

fisc

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus la dispoziția contribuabililor următoarele servicii electronice care sunt disponibile 24h/24h, sunt uşor de accesat și ofera o comunicare facilă și eficientă cu organele fiscale:     

            – Serviciul ’’Spaţiul privat virtual ’’(SPV), existent pe portalul ANAF (www.anaf.ro);

            -Serviciul ‘’ Depunere declaraţii on-line‘’, existent pe portalul www.e-guvernare.ro;

            Persoanele fizice se pot înregistra ca utilizatori ai serviciuluiSpaţiul Privat Virtual pe bază de credenţiale (nume utilizator şi parolă-NPOTP) prinaccesarea site-ului www.anaf.ro, secţiunea Înregistrare în Spaţiul Privat Virtual/ Înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice / Persoane fizice / Înregistrare cu parolă și completarea datelor în formularul web de înregistrare care se afişează.Pentru aprobarea înregistrării în SPV, în câmpul’’Tipul de aprobare’’ din formularul de înregistrare  se alege  una dintre următoarele variante:

verificare număr document (fără deplasare la sediul unităţii fiscale).Această opţiune se alege în cazul în care contribuabilul deține un document emis de ANAF (somaţie, notificare, scrisoare primită în anul 2018 de la Ministerul Finanţelor Publice, referitoare la înrolarea în acest serviciu).Dacă se alege această opţiune, în câmpul ”Număr document” se completează, după caz, numărul de înregistrare al documentului respectiv;

verificare număr înregistrare decizie (fără deplasare la sediul unităţii fiscale).          

Această opţiune se alege în cazul în care contribuabilul are o decizie de impunere anuală, decizie de plăţi anticipate sau decizie referitoare la obligaţii de plată accesorii, emisă de ANAF din 2013 până în prezent. Dacă se alege această opţiune, în câmpul ’Număr decizie’” se completează numărul de înregistrare a deciziei;

identificare vizuală online – sistem video (fără deplasare la sediul unității fiscale). Această opţiune se alege în situaţia în care persoana fizică doreşte ca aprobarea  înregistrării ca utilizator SPV  să se realizeze de la distanţă  prin identificarea pe baza unei sesiuni video. După completarea şi transmiterea cererii de înregistrare în SPV, persoana fizică trebuie să se programeze pentru efectuarea identificării vizuale online de către organul fiscal, folosind aplicaţia ”Programări online” disponibilă pe site-ul ANAF (www.anaf.ro), secţiunea ”Servicii online” sau accesând  direct  următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/programari_online/, selectând data şi ora la care este disponibilă şi urmând paşii afişaţi pe ecran.Programarea online pentru identificarea vizuală online (sistem video) trebuie efectuată în termen de zece zile de la momentul înregistrării în SPV. În situația în care persoana fizică nu poate participa la sesiunea video, aceasta se poate reprograma în intervalul celor zece zile;                             

aprobare la ghişeu. Alegerea acestei opţiuni implică deplasarea la orice organ fiscal din cadrul A.N.A.F în scopul identificării fizice, având BI/CI în original şi copie, şi numărul de înregistrare care a fost generat după completarea datelor din formular şi transmiterea solicitării. În situaţia neprezentării  la organul fiscal în termen de 10 zile de la data completării datelor în formular, solicitarea  de înregistrare în Spaţiul Privat Virtual este respinsă. În acest caz procedura de înregistrare în SPV  trebuie reluată.   

Pentru depunerea declaraţiei unice prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual se accesează portalul www.anaf.ro, apoi meniul ”Depunere declaraţie unică şi alte formulare SPV-PF(din partea dreaptă sus a ecranului principal) sau direct următorul link: https://formularespv-pf.anaf.ro   

Lasă un răspuns