Olimpiadele școlare se reiau de anul viitor, potrivit calendarului școlar 2021-2022, publicat astăzi în Monitorul Oficial

olpimiade
După un an de pauză din cauza pandemiei de coronavirus, olimpiadele școlare se reiau din anul școlar următor, potrivit calendarului 2021-2022, publicat astăzi în Monitorul Oficial.

„Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se vor organiza, de regulă, în perioada dedicată programului „Școala Altfel”, conform calendarului olimpiadelor naționale școlare”, se arată în ordinul de ministru semnat de Sorin Cîmpeanu. Anul viitor, Școala Altfel are pentru prima dată în cinci ani o săptămână de desfășurare bătută în cuie. Astfel, „programul Național „Școala altfel” se va desfășura în perioada 8-14 aprilie 2022”, scrie în calendarul anului școlar 2021-2022.

Amintim că, pe 4 noiembrie, fostul ministru al Educației Monica Anisie a semnat un ordin de ministru prin care a prorogat olimpiadele naționale din acest an școlar pentru anul școlar viitor. Este vorba de Ordinul nr. 5924/2020 care amână pentru 2021-2022 aplicarea prevederilor Ordinului nr. 3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare.

SURSA EDUPEDU

Lasă un răspuns