Olt: 0 cazuri de gripă în sezonul acesta

gripa

Până acum nu a fost înregistrat niciun caz de gripă sezonieră, dar medicii se tem de posibilitatea ca pacienții vulnerabili să se infecteze atât cu gripă, cât și cu COVID-19.

Potrivit reprezentanților DSP Olt în ultima săptămână s-au înregistrat 257 de cazuri cu 3 internări cu viroze, iar pneumonii au fost 128 cu 20 de internări.

Până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate cazuri confirmate de gripă. Mai mulți specialiști cred că acest lucru se datorează în parte și măsurilor de protecție sanitară față de COVID-19 – masca, distanțarea și igiena mâinilor.

Totodată numărul celor care s-au imunizat a crescut anul acesta, comparativ cu alți ani.

Ministerul Sănătății a alocat județului ol 95.106 doze de vaccin anti-gripal ce a ajuns în 8 tranșe. Din acestea au fost folosite 60.705 doze, astfel că, în prezent la nivelul județului mai sunt disponibile 34.401 doze.

Lasă un răspuns