Zboruri directe din Bucureşti către Mykonos

zbor

Operatorul aerian Blue Air a introdus zboruri directe din Bucureşti către Mykonos (Grecia) în programul de vară 2021, iar preţurile încep de la 49,99 euro/segment cu taxe incluse, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Agerpres.

Toate rezervările includ schimbarea gratuită a datelor de călătorie

Astfel, în perioada 28 aprilie – 22 septembrie 2021, Blue Air va opera zboruri săptămânale între Bucureşti Otopeni şi Mykonos.

“Odată cu includerea vibrantei Mykonos în portofoliul destinaţiilor de vară 2021, Blue Air le oferă clienţilor săi posibilitatea de a îşi plănui mult-aşteptata vacanţă pe o insulă de vis, alegându-şi destinaţia preferată dintre cinci cele mai populare insule mediteraneene: Creta, Zakynthos, Rodos, Sardinia şi Mykonos”, se precizează în comunicat.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC). Compania operează avioane tip Boeing 737.

În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

.

Lasă un răspuns