16 județe sunt sub Cod galben de ceață și ghețuș

ceata

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş valabile în orele următoare în 16 de judeţe, potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în localităţi din judeţele Bacău, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi şi Vaslui se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, dar va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului

De asemenea, până la ora 9:00, ceaţa va persista şi în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Alba, Mureş, Harghita, Cluj, Caraş-Severin şi Timiş.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Lasă un răspuns